• 30 June 2019

Tânărul din Moldova despre proiectele europene care i-au schimbat viața

Tânărul din Moldova despre proiectele europene care i-au schimbat viața

Timp de trei ani de facultate a participat în cinci proiecte internaţionale şi a vizitat state precum: România, Serbia, Armenia şi Germania. Este vorba de studentul anului trei la jurnalism, Kardo Sharifi, care în anii de universitate nu a ezitat să guste din viaţa unui student internaţional. În interviul de mai jos tânărul din Moldova povesteşte, cum a ajuns în centrul revoluţiei din Erevan, prin ce peripeţii a trecut în tot acest timp şi ce le recomandă studenților care doresc să-i repete succesul.

Din studenţie visa să se implice într-un proiect internaţional. Iată de ce, în primul an de facultate, Kardo s-a înscris într-o organizaţie de tineret din ţară, unde a avut oportunitatea să se înregistreze în mai multe proiecte. Recunoaște că deseori a fost refuzat, însă nu s-a gândit niciodată să facă un pas înapoi.

Cu suportul programelor europene, tânărul a reușit să participe la mai multe proiecte internaționale, unde și-a îmbogățit arealul de cunoștințe prin intermediul schimbului de experiențe.

„Sectorul de tineret de la noi din țară este împărțit între tineri care se implică și tineri care se gândesc să plece sau în general nu fac nimic. Din păcate numărul celor implicați este foarte mic. Respectiv eu, dacă sunt implicat, când merg la evenimente dacă nu cunosc personal o anumită persoană, o cunosc din priviri. Asta înseamnă că nu e așa de mare numărul. Dar pe an ce trece el devine tot mai mare, ceea ce este îmbucurător”.

„International Student Week in Timișoara” (România) a fost primul proiect internaţional la care am participat în vara anului 2017. Este un festival cu o istorie lungă care se organizează în fiecare vară”.

кардо 1.jpg

În cadrul festivalului, tânărul a participat la un training de artă oratorică, iar în ultima zi a proiectului a susținut un discurs în fața unui grup tineri. În total, potrivit lui, la festival au participat în jur de două sute de studenți.

„Am fost cazați toți într-un cămin. În total, împreună cu mentorii eram peste două sute de persoane. Tinerii organizau petreceri în fiecare noapte. Pentru mine a fost un șoc cultural când am văzut cum două sute de studenți din diferite ţări petrec timpul împreună într-un cămin din centrul Timișoarei”.

кардо 2.jpg

În anul 2018, tânărul a participat la festivalul „International Student Week in Belgrade” (Serbia). Kardo recunoaşte că acest proiect i-a oferit una dintre cele mai memorabile experiențe din viață. De altfel, a fost unicul participant din Moldova.

„În săptămâna care am fost în Belgrade, am participat la „Musical Workshop”. Sunt pasionat de artă și mi-am zis: „de ce să nu încerc ceva nou”? În acest workshop timp de o săptămână am învățat arta teatrală. După care în doar cinci zile am creat un adevărat Musical, cu cântece, dansuri şi scenete. Spectacolul a fost prezentat pe o scenă de teatru din Belgrade, în ultima zi a festivalului”.

Şi nu s-a oprit aici, tot în anii de studenție a participat într-un proiect Erasmus+ desfășurat în Erevan, Armenia. Tânărul recunoaște că a aplicat după ce a fost telefonat de o colegă, care l-a anunțat că se caută participanți.

„Experiența din Erevan m-a marcat foarte mult, deoarece am ajuns acolo în timpul revoluțiilor, în momentul când prim-ministrul Armeniei și-a dat demisia. Am văzut cu proprii ochi cum oamenii dansau de fericire în mijlocul străzii”.

кардо 4.jpg

Kardo susține că implicarea în proiectele internaționale l-a ajutat să găsească farmecul țărilor subdezvoltate, țări pe care înainte le-ar fi trecut cu vederea:

„Proiectele la care am participat m-au ajutat să înțeleg că țările subdezvoltate au o cultură și chiar dacă nu am avut nicio așteptare, nu cunoșteam prea multe despre Armenia, am fost acolo și mi s-au deschis ochii cu totul altfel”.

кардо 3.jpg

Studentul deja a incercat puterile sale in domeniului jurnalismului. Ca participanț a proiectului european Kardo alături de alți jurnaliști din Moldova a călătorit în Germania (Berlin) ca să experimenteze și să înțeleagă cum este să lucrezi ca jurnalist în ambele țări. Obiectivul principal al proiectului era de a determina cele mai importante aspecte ale politicilor locale.

Ca rezultat era dezvoltată o platformă online europe-in-sight.eu pentru a oferi tinerilor jurnaliști șansa de a-și publica articolele, introducând astfel problemele în discursul internațional.

kardo.jpg

Tânărul a declarat că grație proiectelor la care a participat, a început să vadă lumea cu alți ochi. Potrivit lui, realitatea este alta decât cea prezentată pe micile ecrane.

„Programul Erasmus+ mi-a oferit prieteni noi din diferite colțuri ale lumii. Am obținut experiență în lucrul cu tinerii, acum pot organiza diferite activități sau training-uri pentru adolescenți. Un alt lucru important este că toate cheltuielile au fost acoperite de către organizatori. Deci Programul poate fi considerat și o metodă ieftină de a călători”.

Pe studenții care au dorința să participe în diferite proiecte internaționale, dar care încă nu au ezitat să o facă, Kardo Sharifi îi îndemână sa aplice cât mai curând. Pe durata a trei ani de studii universitare, tânărul a participat în cinci proiecte internaţionale.

„Sunt multe proiecte de care tinerii pot să beneficieze. Lucrul bun oferit de către Uniunea Europeană este faptul că la aceste proiecte este simplu de aplicat și sunt oferite o mulțime de beneficii: cazarea, transportul dus și întors și nu în ultimul rând cunoștințele pe care le primești acolo”.

кардо 5.jpg

Surse: tv8.md, agora.md

Această publicație este realizată de Centrul European „Pro-Europa” in Comrat cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

Лого (18).jpg

Яндекс.Метрика