Noutăți
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
Inițiativa de dezvoltare rurală LEADER se extinde în Moldova: cu sprijinul UE, în UTA Găgăuzia, raionul Taraclia și satele din vecinătate sunt implementate mai multe proiecte. Pensiuni turistice, ferme, terenuri de joacă, întreprinderi de procesare a legumelor. Acestea sunt doar câteva idei de proiecte care urmează a fi realizate în acest an în UTA Găgăuzia, raionul Taraclia și satele din împrejurimi, prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), pe baza inițiativei de dezvoltare rurală LEADER.În acest scop, cele 8 GAL-uri create anul trecut în regiune beneficiază de granturi din partea Uniunii Europene în valoare de aproximativ 24.000 de euro (30.000 USD) fiecare.

Astăzi, unul din GAL-urile beneficiare, „Eco Bugeac”, și-a deschis oficial biroul în satul Joltai din raionul Ceadîr-Lunga. La eveniment au participat reprezentanți ai Comitetului de Coordonare a Implementării Programului LEADER, constituit sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, reprezentanți ai programului SARD, autorități publice locale, membri ai „Eco Bugeac” și ai altor GAL-uri.

Cei prezenți la eveniment au discutat despre experiența programului SARD în implementarea metodei LEADER/CLLD, despre beneficiile acestei metode pentru comunitățile din Europa, precum și despre perspectivele unui program național LEADER în Republica Moldova.

GAL-ul este un parteneriat tripartit între autoritățile și instituțiile locale, întreprinderile locale și organizațiile societății civile, format cu scopul de a identifica împreună problemele și resursele satelor care au decis să coopereze, de a elabora o strategie participativă și de a acționa împreună pentru un viitor prosper. Cele 8 GAL-uri create anul trecut cu sprijinul programului SARD acoperă 44 de localități rurale din UTA Găgăuzia, raionul Taraclia și din raioanele învecinate. În premieră pentru Republica Moldova, aceste comunități aplică metoda europeană LEADER/CLLD (Dezvoltarea locală condusă de comunități) la nivel local.

Anul trecut, GAL-urile și-au elaborat și aprobat propriile strategii de dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani și au stabilit 50-100 de acțiuni și proiecte socio-economice pentru a răspunde provocărilor locale. Anul acesta, Uniunea Europeană a oferit GAL-urilor granturi pentru implementarea primelor proiecte de dezvoltare rurală, prin intermediul programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și Taraclia” (SARD), finanțat de UE și implementat de PNUD.

„Prioritatea noastră este să îmbunătățim calitatea vieții populației, folosind resursele, valorile și talentele oamenilor noștri. Ne bucurăm că Uniunea Europeană susține inițiativele locale și contribuie la prosperitatea satelor”, - a declarat Valentina Caichi, primara localității Chiriet Lunga și președinta GAL-ului „Eco Bugeac”.

Din asistența nerambursabilă oferită de UE, suma de 5.000 USD va fi utilizată pentru administrarea biroului GAL. Restul, adică 25.000 USD, se va utiliza pentru implementarea celor mai bune proiecte de dezvoltare în satele Avdarma, Joltai, Chiriet-Lunga, Beșghioz, Valea Perjei și Tvardița, care sunt membre ale GAL „Eco Bugeac”. Persoanele fizice, antreprenorii, organizațiile neguvernamentale și instituțiile din sectorul public din aceste localități pot solicita finanțare nerambursabilă de până la 4.000 USD.

Un comitet de selectare, ales de membrii GAL și format din reprezentanți ai primăriilor, întreprinderilor locale și societății civile, va selecta pentru finanțare cele mai fezabile și mai relevante propuneri.

„Decizia parteneriatului local, luată pe baza strategiei noastre de dezvoltare, este să susținem acele proiecte care au ca scop îmbunătățirea atractivității turistice a satelor, reabilitarea spațiilor publice, crearea unor zone de agrement și promovarea unui mod sănătos de viață”, - a declarat Irina Selezniova, managerul GAL „Eco Bugeac”.

Celelalte 7 GAL-uri vor utiliza grantul oferit de Uniunea Europeană pentru proiecte de dezvoltare rurală, aplicând același mecanism și aceleași principii ca și GAL „Eco Bugeac”.

Unul din obiectivele programului SARD este acela de a înregistra experiența testării inițiativei LEADER, pentru a o extinde apoi în țară. Primul program LEADER a fost inițiat în statele membre ale UE, în anul 1991. Din anul 2013, metoda LEADER, intitulată „Dezvoltarea locală condusă de comunități”, a fost extinsă atât în zonele urbane și rurale, cât și la nivel geografic, fiind implementată, cu asistența UE și a altor parteneri de dezvoltare, în țările aflate în perioada de pre-aderare la UE și în țările învecinate.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro și implementat de PNUD, programul SARD intenționează să intensifice în perioada 2016-2018 colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și dintre organizațiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia, în scopul îmbunătățirii capacităților administrațiilor publice locale și favorizării dezvoltării socio-economice a regiunii și a Republicii Moldova în ansamblu.

(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai

(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai
(FOTO) GAL „Eco Bugeac” și-a deschis oficial biroul în satul Joltai


Promo




Anunțuri
Atenție, concurs de eseuri! "Dezvoltarea europeană - sursă de creștere potențialului turistic al Găgăuziei?"
4-10-2018, 15:49
Atenție, concurs de desen! "Descoperiți Găgăuzia plină de culori pentru turiști!"
4-10-2018, 14:52
"Pro-Europa" anunță o tabără pentru tineret "Youth ProEurope Leaders"!!!
3-10-2018, 11:36
Concursuri
Acceptăm ofertele comerciale de marfuri de uz casnic pentru formarea pachetelor sociale.
1-12-2016, 10:59
Concurs de oferte comerciale pentru editarea și imprimarea unei publicații
16-11-2016, 10:54
Внимание, тендер по закупке ПК
20-10-2014, 16:32
Sondaj

Готовы ли вы стать волонтером нашей организации?

Вполне, если работа окажется интересной
Вряд ли, у меня мало свободного времени
А что такое волонтерство?







Acest site web este realizat cu susținerea Fundaţiei Est-Europene din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei, Sida sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

Navigare pe site:

Cine suntem
Donatori
Activitățile noastre
Oferte pentru voluntari
Cum să devii voluntar
Anunțuri
Noutăți
Concursuri
Contacte